Se deştepta de ziuă, soarele se strecură printre draperii, razele soarelui se reflectau pe chipul ei, ochii refuzau să se deschidă cel puţin nu acum…vroia să mai rămană în lumea viselor, deoarece acolo era el…iubitul ei.Ceasul suna ora 9.00 dar, mica somnoroasă nu vroia să se trezească, brusc cineva o trezi, îi auzi vocea lui, credea că visează dar, totul se dovedi a fi pură realitate. Se ridică din pat, se duse în balcon şi mare îi fu mirarea să constate că nu era doar o închipuire a sa ci, vocea ce o trezise din somn era a lui, a băiatului pe care îl iubea nespus de mult. Scena descrisă, se asemăna cu cea dintre Romeo şi Julieta: ea la balcon, el la polul opus.
Treceau minute în şir…aceste sferturi de ceas îi păreau o veşnicie tânărului amorezat, pe moment ce minutele se scurgeau, bătăile inimii lui se accentuau din ce în ce mai puternic, ea la rândul său se găsea în aceeaşi stare, nu contenea să nu se îmbujoreze şi să nu surâdă cu gândul că îl va vedea pe el, iubirea ei. Se gândea : „Oare îi va plăcea noua mea rochie ?, noul meu parfum îi va lăsa o impresie plăcută ?!
*
Sosise momentul în care clipa aşteptării luase sfârşit, îl zărise sprijinindu-se de un copac, era un tânăr fermecător:înalt, cu părul şaten, îmbrăcat elegant într-un costum negru, o cămaşă de un alb imaculat şi pantofi negri.
Văzând-o, ochii i se luminară de fericire şi primul lucru care îl făcuse a fost să alerge spre ea şi…dintr-un simplu gest a cuprins-o în braţe şi a sărutat-o cu patimă.
Ochii ei plângeau de bucurie, el văzându-i lacrimile i le şterse şi îi sărută ochii, obrajii şi înaintă spre gâtul ei suav, trupurile lor erau atât de apropiate unul de celălalt încât îşi simţeau bătăile inimii lor, în tot acest timp…el o cuprindea în braţele sale, delicat şi ferm.
Brusc, începuse să plouă dar, nici măcar ploaia nu-i deranja, singurul lucru care îi interesa era faptul că erau împreună şi nimeni şi nimic nu i-ar fi deranjat pe cei doi de la clipa lor de romantism.
Postat in POVESTIRILE MELE









